Eurostat: Creșterea semnificativă a prețurilor la produsele agricole s-a oprit în 2023
Numărul 3, 23-30 ian. 2024 » Breviar statistic
Primele estimări privind evoluția, în 2023, a prețurilor la produsele agricole în UE indică o schimbare de la creșterile semnificative care au caracterizat perioada 2021 - 2022. În 2023, prețul mediu al produselor agricole în ansamblu a crescut în UE cu 2%, comparativ cu anul precedent, în timp ce prețul mediu al bunurilor și serviciilor consumate în prezent în agricultură a scăzut cu 5%, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Creșterea modestă generală a prețului produselor agricole în ansamblu reflectă contrastele dintre produsele individuale. În timp ce s-au înregistrat creșteri semnificative de preț la uleiul de măsline (54%), la cartofi, inclusiv cartofii de sămânță (23%), porci (22%) și ouă (20%), o scădere substanțială (26%) a fost raportată la cereale (un indicator care acoperă grâul, orzul, porumbul, secara și ovăzul, precum și alte tipuri de cereale).
În rândul mijloacelor de producție care nu au legătură cu investițiile, prețul mediu la îngrășăminte și amelioratori de sol a scăzut cu 23%, iar la lubrifianți cu 12%. Pe de altă parte a crescut cu 9% prețul mediu la produsele de uz fitosanitar și pesticide, un avans similar fiind la prețul pentru semințe și material săditor.
Seceta extinsă din 2023 a afectat nivelul producției agricole, inclusiv la cartofi, ceea ce a influențat prețurile în 24 de state membre UE, inclusiv România, înregistrându-se o creștere a prețurilor la cartofi.
Cel mai rapid ritm de creștere a prețurilor a fost în Germania (49%), urmată de Slovacia (48%) și Croația (44%). Scăderi au fost în Belgia (-18%), Cipru (-14%) și Austria (-4%). În România, creșterea a fost de 21,53%.
Anul trecut, prețurile la îngrășăminte au fost mai scăzute decât în 2022 în 22 de state membre UE (din cele 26 pentru care sunt disponibile datele). Cel mai rapid ritm de scădere a prețurilor a fost în Luxemburg (-46%), urmat de Suedia (-41%) și Finlanda (-39%). În contrast, prețurile au fost mai ridicate în Cipru (14%), Malta (9%), Grecia (6%) și România (3%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București