Eurostat: România, printre producătorii importanţi de biciclete din UE, în 2019

Eurostat: România, printre producătorii importanți de biciclete din UE, în 2019

Numărul 33-34, 25 aug.-7 sept.2020  »  Roza vânturilor

U

PUBLICITATE
ea Europeană a produs anul trecut 11,4 milioane de biciclete, o creştere de 5% faţă de 2018 şi un avans de 10% faţă de 2014, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cel mai ridicat nivel al producţiei de biciclete a fost atins în 2015 (13,7 milioane), cu 17% mai mult decât în 2019.

În rândul celor 27 de state membre ale UE, cei mai mari producători de biciclete în 2019 au fost: Portugalia (2,7 milioane de biciclete), Italia (2,1 milioane), Germania (1,5 milioane), Polonia (0,9 milioane) şi Olanda (0,7 milioane). Aceste cinci ţări sunt responsabile pentru aproximativ 70% din producţia totală de bicicletă a UE în 2019. Urmează Franţa (0,55 milioane de biciclete), Bulgaria şi România (ambele cu 0,52 milioane).

În 2019, statele membre UE au exportat aproape un milion de biciclete şi alte produse similare, în valoare totală de 368 milioane de euro, către ţările din afara blocului comunitar. Este o creştere de 24% a numărului de biciclete comparativ cu 2012.

De asemenea, statele membre ale UE au importat din ţările din afara blocului comunitar peste cinci milioane de biciclete, în valoare totală de 942 milioane de euro, un declin de 12% faţă de 2012.

În plus, statele membre ale UE au exportat anul trecut 191.900 biciclete electrice, în valoare de 272 milioane de euro, şi au importat 703.900 biciclete electrice, în valoare de 594 milioane de euro din ţări din afara UE.

În 2019, Marea Britanie a fost principala destinaţie pentru bicicletele din UE (36% din totalul exporturilor de biciclete ale UE în afara blocului comunitar), fiind urmată de Elveţia (18%), Turcia (6%), Uzbekistan şi Norvegia (ambele cu 4%).

De asemenea, Elveţia şi Marea Britanie au fost principalele destinaţii pentru exporturile UE de biciclete electrice, urmate de Norvegia şi SUA.

În 2019, importurile de biciclete din ţările din afara UE au venit în principal din Cambodgia (24% din totalul importurilor de biciclete din afara blocului comunitar), Taiwan (15%), China (14%), Filipine (9%), Bangladesh şi Sri Lanka (ambele cu 7%). Importurile de biciclete electrice în UE au venit în special din Taiwan (52% din totalul importurilor de biciclete electrice din afara blocului comunitar), Vietnam (21%), China (13%) şi Elveţia (6%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.