Evaluare EY: Piața de fuziuni și achiziții din România s-a diminuat cu 6,2%, la nouă luni

Evaluare EY: Piața de fuziuni și achiziții din România s-a diminuat cu 6,2%, la nouă luni

Numărul 41, 18-24 oct. 2023  »  Analize și sinteze

Piața din România de fuziuni și achiziții (M&A) a scăzut cu 6,2%, în primele nouă luni ale acestui an, față de perioada similară din 2022, reiese dintr-o analiză publicată de EY, citată de Agerpres. În intervalul de referință au fost înregistrate 183 de tranzacții de fuziuni și achiziții în valoare estimată de 4,2 miliarde de dolari, comparativ cu 5,2 miliarde de dolari, în primele nouă luni din anul anterior, din cauza unei scăderi cu 20% a valorii tranzacțiilor dezvăluite. Potrivit sursei citate, această evoluție a fost în concordanță cu tendințele regionale și globale, valoarea tranzacțiilor de fuziuni și achiziții din Europa scăzând cu aproximativ 40% în aceeași perioadă, în timp ce valoarea tranzacțiilor globale a încetinit cu circa 30%.

Cea mai mare tranzacție observată în această perioadă rămâne vânzarea operațiunilor grupului italian Enel Group din România către Public Power Corporation, principala companie de energie electrică din Grecia, pentru aproximativ 1,4 miliarde de dolari. O altă tranzacție notabilă anunțată în primele nouă luni ale anului 2023 a fost achiziționarea de către fondul Investcorp, cu sediul în Bahrain, a unei participații majoritare în NetRom Software, un important dezvoltator de software, pentru o sumă estimată la 110 milioane de dolari.

Raportat la trimestrul 3 al anului trecut, activitatea de tranzacționare în aceeași perioadă din 2023 a scăzut și în România, cu o reducere a volumelor cu 19,4% și a valorii estimate cu 41,7%.

Cu 87% din totalul pieței, investitorii strategici continuă să domine piața locală de fuziuni și achiziții, în primele nouă luni ale anului în curs.

Analiza de specialitate relevă faptul că tranzacțiile interne au înregistrat un avans de 6,7%, în această perioadă, comparativ cu același interval din 2022, până la 95 de operațiuni, în timp ce jucătorii străini și-au diminuat activitatea pe piața locală cu 21,3%, de la an la an, cu 74 de tranzacții.

În ceea ce privește țara de origine, cei mai activi investitori în România au provenit din SUA, Austria și Elveția (câte șapte tranzacții, fiecare), urmate de Germania și Grecia, cu câte șase tranzacții.

De asemenea, primele cinci sectoare cele mai active, în funcție de volum, la nouă luni, au fost: imobiliare, ospitalitate și construcții (33 de tranzacții), produse de consum și comerț cu amănuntul (29), tehnologie (26), manufactură de tehnică de vârf (19) și energie (17).

Baza de date M&A a EY pentru România exclude tranzacțiile cu participații achiziționate mai mici de 15%, în schimb, include o estimare a valorii tranzacțiilor în cazul în care nu au fost divulgate anterior date de către părți sau nu sunt disponibile în bazele de date ale unor terțe părți și/sau raportate de surse media, precum și tranzacțiile multinaționale care au companii sau operațiuni pe plan local, dar sunt excluse din valoarea fuziunilor și achizițiilor în cazul în care alocarea valorii tranzacției nu este disponibilă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.