Executivul a aprobat Contractul de finanțare pentru Autostrada Moldovei

Executivul a aprobat Contractul de finanțare pentru Autostrada Moldovei

Telex » Știri 5 aprilie, 9:00  

Executivul a aprobat proiectul de lege privind Contractul de finanțare - Autostrada A7 România - Cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență B - dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 1 februarie 2024 și la Luxemburg la 5 februarie 2024
Actul normativ aprobă contractul de finanțare în valoare de 600 milioane euro între România și Banca Europeană de Investiții, pentru construcția Autostrăzii A7. Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul este unul dintre obiectivele cuprinse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și face parte din lista proiectelor incluse în Master Planul General de Transport al României. 
Proiectul va fi finalizat în anul 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului, împrumutul poate fi tras în maximum 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al Proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile.

Autostrada A7 între Ploiești și Pașcani va avea o lungime de 319 km și va avea două benzi de circulație pe fiecare sens. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în patru secțiuni, respectiv: Ploiești - Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău - Focșani, cu o lungime de 82,44 km; Focșani - Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău - Pașcani, cu o lungime de 77,39 km.

„Realizarea acestei investiții va conduce la călătorii rapide si fiabile pe distanțe lungi, precum și pe relații de navetă, prin reducerea timpului de călătorie și creșterea viteze. Totodată, va crește siguranța în traficul rutier și impactul negativ asupra mediului.  Implementarea Proiectului va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNAIR, în calitate de agenție de implementare”, se menționează în comunicat.

Guvernul va transmite proiectul de lege Parlamentului cu solicitarea de a fi analizat în procedură de urgență.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.