Executivul a aprobat investiţii de peste 124 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii şcolare

Executivul a aprobat investiții de peste 124 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii școlare

Telex » Știri 7 decembrie 2020  

Guvernul României a aprobat Acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, pentru susţinerea proiectului „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile”. „Obiectivele majore ale proiectului sunt: modernizarea infrastructurii şcolare din România, asigurarea standardelor minime privind instalaţiile sanitare, canalizarea, accesul universal, încălzirea, ventilaţia şi eficienţa energetică. Astfel, se vor crea condiţii adecvate pentru protecţia elevilor şi a profesorilor în caz de cutremure, incendii, furtuni sau inundaţii. Totodată, se vor realiza investiţii integrate în infrastructura şcolară, în săli de clasă inteligente, se va oferi sprijin pentru investiţii viitoare în infrastructura şcolilor durabile şi moderne, respectiv a managementului proiectului privind componenta de răspuns la situaţii de urgenţă de natură contingentă”, precizează Ministerul Educaţiei şi Cercetătrii (MEC), într-un comunicat.

Proiectul va fi implementat într-o perioadă de circa cinci ani şi va cuprinde aproximativ 70 de şcoli selectate pentru reabilitarea cu prioritate, atât din zona urbană, cât şi din cea rurală. Şcolile ce urmează a fi selectate se află în aria cu cel mai mare risc seismic din România (Bucureşti şi judeţul Ilfov – zona 4, pentru care nu se pot accesa fonduri europene nerambursabile), precum şi în judeţele Buzău, Vrancea, Prahova, Argeş, Brăila, Galaţi, Iaşi.

Potrivit MEC, în selecţia şcolilor vor fi luate în considerare o serie de criterii, precum: nivelul de rezistenţă în cazul producerii unor eventuale dezastre (cutremure, inundaţii etc.), fluctuaţia demografică, ponderea elevilor aparţinând comunităţilor minoritare şi/sau defavorizate, nivelul de trai al comunităţii respective etc.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.