Executivul intenționează să majoreze alocațiile cu 20% de la 1 septembrie
Telex » Știri
30 iulie 2020
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a prezentat, în ședința de Guvern, desfășurată miercuri, 29 iulie a.c., proiectul unei ordonanțe de urgență ce prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii, informează Mediafax. Prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.
Potrivit legii adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate cu 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și cu 600 lei pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități cu vârsta de la 0 la 18 ani.
„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Ministerului Justiției. „Practic, alocația dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele și putem avea resursele în ritmul de creștere a alocațiilor”, a spus și premierul Ludovic Orban.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”