
Expertiză contabilă, o nouă publicație care vine în sprijinul stagiarilor, disponibilă acum la filialele CECCAR
Numărul 28-29, 30 iulie - 12 august 2019 » Publicații de specialitate
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a lansat o nouă publicație de mare utilitate, destinată îndeosebi stagiarilor din anul III – Expertiză contabilă.
Lucrarea, realizată de lect. univ. dr. Sergiu-Bogdan Constantin, cadru didactic la Academia de Studii Economice din București, și Florentina Pantazi, expert contabil și doctor în științe economice, analizează în patru capitole, așa cum se anunță încă din titlu, cele mai importante aspecte referitoare la expertiza contabilă.
În capitolul I – Abordări conceptuale privind expertiza contabilă – sunt redate aspecte privind conceptul de expertiză contabilă (definiție, trăsături, obiect, reglementări), tipurile de expertize (judiciare și extrajudiciare), persoanele care pot efectua expertize contabile, respectiv Normele nr. 1.044/2010 aplicabile misiunii de expertiză contabilă judiciară.
Cel de-al doilea capitol, intitulat Norme de bază aplicabile expertizei contabile, prezintă principalele norme de comportament profesional (independența expertului contabil, competența expertului contabil, calitatea expertizelor contabile, secretul profesional și confidențialitatea expertului contabil, acceptarea expertizelor contabile, responsabilitatea efectuării expertizelor contabile), fiind abordate ulterior normele de lucru, iar la final sunt detaliate normele de raportare: redactarea raportului de expertiză, semnarea și depunerea raportului de expertiză contabilă.
Capitolul al III-lea abordează diverse studii de caz privind expertizele contabile, iar printre obiectivele de învățare prevăzute în ultimul capitol al lucrării se regăsesc aspecte privind auditul de calitate în domeniul expertizelor contabile judiciare și răspunderea experților contabili în realizarea misiunii de expertiză contabilă.
De asemenea, publicația conține numeroase exemple practice și teste de autoevaluare, volumul fiind disponibil spre vânzare la filialele CECCAR din întreaga țară, la prețul de 30 de lei.
UE alocă 5,1 miliarde de euro pentru promovarea de noi orientări în domeniul sănătății publice
Târgul de carte Gaudeamus – ediția 2021, o veritabilă „gură de oxigen” pentru piața cărții din țara noastră
Incandescent – la propriu și la figurat, despre un meșteșug străvechi
Nicolae Titulescu, un reper pentru diplomația românească și mondială
Longevitatea creatoare; pentru vârstnici – exerciții de memorie, pentru tineri – identificarea „rădăcinilor”
Târgurile Mărțișorului, încă un pas spre revenirea la normalitate
Ziua Internațională a Faptelor Bune, prilej de reflecție despre noi înșine
Un regal cultural-artistic pentru noi, toți: Luna Brâncuși