Expoziția Epidemii în istoria Țărilor Române, o tulburătoare lecție a trecutului pentru prezent
Numărul 41, 3-9 nov. 2021 » Eveniment
În actuala perioadă, aproape fiecare zi completează imaginea tonică a unor eforturi menite să contracareze efectele valului al patrulea al pandemiei prin manifestări publice de natură a ne readuce, metodic, în cele mai diverse zone ale normalității. Cu atât mai meritorii sunt asemenea inițiative cu cât ele se constituie în veritabile lecții ale istoriei referitoare la vremuri, la situații, dacă nu similare celor pe care le parcurgem acum, cel puțin tot atât de dramatice. Astfel de lecții scot în evidență modul în care poporul nostru a înfruntat urgiile din timpuri mai apropiate sau mai îndepărtate, demonstrându-și virtuțile sale caracteristice din totdeauna.
Aceste gânduri au fost exprimate, în cele mai expresive formule existențiale de vizitatori ai Expoziției Epidemii în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare, deschisă la 28 octombrie a.c. la Muzeul Național de Istorie a României.
Avem, deci, încă o dovadă palpabilă a faptului că dispunem de documente de mare valoare despre momente esențiale ale istoriei naționale, care oferă publicului interesat „lecții” tulburătoare privind filonul de curaj, de determinare socială, de solidaritate umană, definit prin atitudinea exemplară a înaintașilor față de pericole uriașe care puneau sub semnul întrebării însăși existența lor fizică, individuală și colectivă.
Baza documentară face parte din veritabilul tezaur al Arhivelor Naționale ale României (ANR) – instituție care împlinește, în aceste zile, 190 de ani de la înființare – depozitare ale unui imens material faptic despre istoria românilor în context european și mondial. În organizarea expoziției, ANR este principalul partener al Muzeului Național de Istorie a României și al Asociației „Dar Development”.
Pe bună dreptate, se poate aprecia că avem de-a face cu o inițiativă inspirată în contextul pandemiei cu care ne confruntăm. De altfel, majoritatea vizitatorilor relevă tocmai acest aspect cu o mare forță științifică și emoțională.
Sunt puse la dispoziția celor interesați documente care atestă că, de secole, în diferite zone ale teritoriului de astăzi al țării noastre s-au înregistrat numeroase epidemii, de la ciumă la holeră, de la tifos la rujeolă, de la gripa spaniolă la variolă (și exemplele pot continua), ceea ce a provocat ravagii în rândurile majorității covârșitoare a populației din Țările Române. În condițiile specifice ale acelor vremuri, s-au găsit, totdeauna, resurse pentru a se depăși situațiile-limită, astfel încât să se asigure condiții pentru revenirea la o viață normală. Bineînțeles, sunt scoase în evidență, cu precădere, progresele medicinei care au avut rolul decisiv în combaterea epidemiilor, simultan cu implicarea autorităților, a exponenților autentici ai societății civile, în acțiunile comune îndreptate spre înfruntarea, cu succes, a vitregiei vremurilor.
Expoziția este deschisă până la 7 noiembrie a.c. – de miercuri până duminică – între orele 8,00-17,00. S-au instituit reguli clare de vizitare, de protecție sanitară, potrivit măsurilor legale în vigoare.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală