Facebook va revizui termenii de utilizare a reţelei de socializare, pentru mai multe referiri la protejarea datelor personale

Facebook va revizui termenii de utilizare a rețelei de socializare, pentru mai multe referiri la protejarea datelor personale

Telex » Știri 5 aprilie 2018  

Facebook a anunţat că va revizui termenii de utilizare care trebuie acceptaţi de utilizatori pentru a folosi reţeaua de socializare, pentru a adăuga mai multe referiri la protejarea datelor personale, astfel încât să respecte legislaţia europeană mai strictă (GDPR – n.r.), transmite Reuters. Compania a anunţat că va publica proiectele de revizuire a două documente care sunt aplicate la nivel mondial, termenii de utilizare a serviciului şi politica Facebook referitoare la date şi că aşteaptă reacţii la acestea, înainte de a le adopta definitiv.

Versiunile actualizate nu vor solicita noi drepturi de colectare, utilizare sau transferare a datelor şi nu vor afecta setările referitoare la confidenţialitate pe care oamenii le folosesc în conturile lor de Facebook, a spus Rob Sherman, director adjunct pentru probleme de confidenţialitate. „Scopul este să oferim oamenilor mai multe detalii”, a spus Sherman.

Proiectul de document referitor la confidenţialitatea datelor are peste 4.000 de cuvinte, fiind cu circa 50% mai lung faţă de cel existent.

Facebook a revizuit cel mai recent termenii de servicii în ianuarie 2015 şi politica referitoare la date în septembrie 2016.

Proiectul referitor la politica datelor include angajamente precum „Nu vindem nimănui niciun fel de informaţii, nu o vom face niciodată”.

Afirmaţii similare au mai fost introduse şi în alte documente ale Facebook, dar nu şi în cea mai recentă versiune a politicii în domeniul datelor.

Facebook va colecta reacţii faţă de aceste proiecte timp de şapte zile şi, în funcţie de răspunsurile primite, va revizui documentele, a spus Rob Sherman.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.