FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut și în luna februarie, grație degringoladei cotațiilor la cereale

FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut și în luna februarie, grație degringoladei cotațiilor la cereale

Numărul 10, 13-19 mar. 2024  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut pentru a șaptea lună consecutivă, în februarie 2024, în principal ca urmare a degringoladei cotațiilor la cereale, care au contracarat creșterile de prețuri la zahăr și carne, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite AFP, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

În luna februarie a acestui an, acest indice s-a situat la o medie de 117,3 puncte, în scădere cu 0,7% față de nivelul de 118,2 puncte înregistrat în luna ianuarie. Valoarea din luna februarie 2024 este cu 10,5% sub cea din urmă cu 12 luni și, totodată, la cel mai redus nivel înregistrat după luna februarie 2021.

Principalul motiv al acestui recul este scăderea prețurilor mondiale la cereale, cu 5% în luna februarie, comparativ cu ianuarie, și cu 22,4% față de nivelul la care erau în luna februarie a anului trecut.

"Prețurile de export la porumb au cunoscut cea mai puternică scădere, iar prognozele referitoare la recoltele abundente din Argentina și Brazilia, precum și prețurile competitive oferite de Ucraina, care dorește să profite de buna funcționare a rutei comerciale maritime, au pus presiune asupra pieței", subliniază agenția ONU, cu sediul la Roma, în cel mai recent raport lunar.

Prețurile mondiale la uleiuri vegetale au scăzut cu 1,3%, comparativ cu luna ianuarie, și cu 11% sub valoarea din luna februarie 2023. De asemenea, prețurile internaționale la uleiul de soia au scăzut pe fondul perspectivelor unor recolte mari în America de Sud, în timp ce la uleiul de floarea soarelui și la cel de rapiță, cantitățile mari disponibile la export au împins în jos prețurile.

În contrast, prețurile internaționale la zahăr au crescut cu 3,2%, în februarie, pe fondul îngrijorărilor persistente cu privire la următoarea recoltă de trestie de zahăr a Braziliei, din cauza lipsei precipitațiilor, precum și a estimărilor referitoare la scăderile de producție din Thailanda și India, două mari țări exportatoare de zahăr.

Totodată, prețurile la carne s-au majorat cu 1,8%, în comparație cu luna ianuarie, după șapte luni consecutive de scădere. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la carnea de pasăre, urmate de cele la carnea de vită. Prețurile la carnea de porc au crescut ușor, ca urmare a unei cereri mai mari din China. În schimb, prețurile internaționale la carnea de oaie s-au diminuat, ca urmare a unei producții-record în Australia.

Separat, FAO a dat publicității un nou raport cu privire la cererea și oferta de cereale. FAO și-a îmbunătățit estimările privind producția mondială de cereale în acest an, cu 1,1% până la 2,840 miliarde de tone, grație majorării livrărilor de porumb în Brazilia, China și SUA.

De asemenea, FAO a prognozat că producția mondială de grâu, în 2024, va înregistra o creștere de 1% față de cea din 2023, până la 797 milioane de tone, ca urmare a evoluțiilor meteo favorabile din America de Nord, Rusia, China, India, Iran, Pakistan și Turcia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.