Festivalul Țăndărică Altfel, la a treia ediție
Numărul 8, 7-13 martie 2017 » Roza vânturilor
Zilele acestea, Teatrul Țăndărică din Capitală organizează festivalul Țăndărică Altfel, ce își propune să prezinte publicului tânăr o serie de concepte din lumea contemporană într-un mod inedit. Evenimentul, care se desfășoară până la 31 martie, se află la a treia ediție și cuprinde spectacole dedicate copiilor, ateliere de lucru, prezentări informative și alte activități menite să-i introducă pe micii spectatori în culisele artei teatrale.
Anul acesta, festivalul abordează teme precum Copilăria în siguranță, Prietenul meu, pompierul, Micul salvator, fiind incluse în program întâlniri și sesiuni interactive susținute de specialiști din diverse domenii. Aceștia le vor prezenta copiilor și părinților informații utile pentru dezvoltarea unui comportament rațional și echilibrat. Întâlnirile și sesiunile interactive au loc în fiecare weekend al lunii martie și sunt programate de la ora 11.00, înaintea spectacolului din ziua respectivă.
Totodată, cei mici vor avea ocazia să vadă care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a realiza un spectacol de animație, de la confecționarea costumelor până la pregătirea decorurilor, în cadrul atelierelor Jocuri teatrale și construcție de marionete. Artiștii Teatrului Țăndărică le vor prezenta copiilor tainele creației păpușărești, iar cei mici vor decupa, vor lipi, vor colora, iar în final vor învăța cum se mânuiesc păpușile create, pe care le vor lua acasă. Atelierele de creație sunt programate pe tot parcursul lunii martie.
Mai multe informații despre festival sunt disponibile pe site-ul Teatrului Țăndărică.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”