Financial Times: Țările cu un ritm lent al vaccinării anti-COVID-19 vor avea o redresare economică slabă

Financial Times: Țările cu un ritm lent al vaccinării anti-COVID-19 vor avea o redresare economică slabă

Telex » Știri 6 aprilie 2021  

Țările cu noi cazuri numeroase de COVID-19 și un ritm lent de vaccinare vor înregistra o redresare economică slabă, potrivit publicației Financial Times (FT), citată de Agerpres. Principalul impuls al creșterii economice în anul 2021 va fi capacitatea fiecărei țări de a controla pandemia, astfel că economiile cele mai avansate le vor depăși în lunile următoare pe cele emergente la capitolele creștere economică, indicatori financiari și încrederea investitorilor, conform indicelui Brookings-FT.

Șansele unei redresări economice globale coordonate în urma pandemiei au scăzut, întrucât desfășurarea lentă a vaccinării și noul val de infectări în unele țări au ca efect „perspective de creștere puternic divergente”, potrivit analizei FT.

În ultimele șase luni, datele economice ale economiilor emergente s-au înrăutățit față de cele obișnuite de când a început elaborarea acestui indice în anul 2012, în timp ce randamentele economiilor avansate au crescut odată cu redresarea piețelor financiare.

Fondul Monetar Internațional (FMI) și ONU au avertizat săptămâna trecută că statele sărace afectate de consecințele economice și sanitare ale pandemiei riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor, în lipsa unor acțiuni mai ambițioase din partea instituțiilor multilaterale și statelor cele mai dezvoltate, inclusiv prin relaxarea plății datoriilor și o furnizare sporită de vaccinuri anti-COVID-19.

Rețeta pentru o revenire economică puternică și durabilă rămâne aceeași ca în ultimii ani, adică măsuri hotărâte de punere a virusului sub control împreună cu stimulente monetare și fiscale echilibrate, cu accent pe politicile care susțin cererea și în același timp sporesc productivitatea, a explicat profesorul Eswar Prasad, membru al Brookings Institution.

Potrivit indicelui Brookings-FT, SUA și China, primele două cele mai mari economii ale lumii, conduc redresarea economică la nivel global, dar fiecare cu un mix de politici diferit. Astfel, în timp ce SUA mizează pe stimulente fiscale, China se axează pe termen lung pe creșterea consumului și a sectorului serviciilor. În schimb, în Europa și în mare parte din America Latină, perspectivele de creștere sunt slabe. Politicile indecise afectează încrederea consumatorilor și a mediului de afaceri din economiile mai slabe, ceea ce se adaugă constrângerilor economice, concluzionează Eswar Prasad.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.