
Finlanda, desemnată pentru al cincilea an consecutiv „cea mai fericită țară din lume”
Numărul 11, 23-29 mar. 2022 » Roza vânturilor
Finlanda a fost desemnată, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai fericită țară din lume, informează Mediafax. Țara nordică a obținut un scor de 7,82 din 10. România se află printre primele trei state cu cele mai mari progrese, alături de Serbia și Bulgaria.
Finlanda se află înaintea Danemarcei, Islandei, Elveției și Olandei, în clasamentul dominat de țările europene, în special de cele din nordul Europei.
„Cele mai mari trei progrese au fost înregistrate în Serbia, Bulgaria și România. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Liban, Venezuela și Afganistan”, potrivit World Happiness Report, un studiu anual sponsorizat de Națiunile Unite și lansat în urmă cu un deceniu.
Libanul, zguduit de tulburări și de o criză economică severă, cade pe penultimul loc, cu 2,95 puncte, după Zimbabwe și înaintea Afganistanului, care a ocupat ultimul loc și în acest an, cu un scor de 2,40.
Studiul, publicat încă din 2012, utilizează în principal sondajele Gallup în care oamenii sunt întrebați despre propriul nivel de fericire, coroborat cu PIB-ul și cu evaluări ale nivelului de solidaritate, libertate individuală și corupție.
Germania și Canada au coborât un loc, ajungând pe 14, respectiv 15, înaintea Statelor Unite (16, +3), potrivit clasamentului oficial.
Franța se află pe locul 20, în timp ce Marea Britanie se află pe locul 17.
Dintre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe 54, în timp ce Rusia coboară pe locul 80 (datele au fost culese înainte de invazia în Ucraina).
China a urcat 12 poziții, ajungând pe locul 72.
„Lecția Raportului mondial al fericirii din ultimii ani este că solidaritatea socială, generozitatea între oameni și onestitatea guvernului sunt esențiale pentru bunăstare”, a comentat coautorul Jeffrey Sachs, conform sudouest.fr.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Festivalul Filmului European, calitatea artistică pe „prim-plan”
Noaptea Muzeelor, un festival național al artei și culturii
Viitorul începe azi: performanțe internaționale ale tinerilor
Capodopere ale artei universale, de la Brukenthal la Art Safari și retur
În Săptămâna Mare, Corul Madrigal a susținut… Mari Concerte
Susținerea financiară a proiectelor culturale, în consonanță cu cererea publicului
La Art Safari, omul contemporan în expresia lui artistică
Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri