Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 139,4 miliarde lei, iar cele de pensii facultative de 5,19 miliarde lei, în luna mai
Numărul 27-28, 10-23 iul. 2024 » Breviar statistic
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 139,4 miliarde lei, la finalul lunii mai 2024, în creștere cu 29,7% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2023, potrivit statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citată de Agerpres. "Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93,6% în active românești, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor românești sunt reprezentate de titluri de stat sau acțiuni listate la BVB", se menționează în raport.
Potrivit sursei citate, contribuțiile încasate în luna mai 2024 au fost în valoare de 1,58 miliarde lei, în timp ce contribuția medie a fost 384 lei.
La finalul lunii mai, titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 90,734 miliarde de lei, respectiv 65,1%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 35,038 miliarde de lei (25,1%), iar pe poziția a treia obligațiunile corporative, cu 6,304 miliarde de lei (4,5% din total active).
Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.209.685 de participanți în mai 2024.
Raportul ASF relevă, totodată, că fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,19 miliarde lei, la finalul lunii mai, în creștere cu 29,4% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior. "Cele mai multe investiții au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89,5%)", se menționează în raport. Conform sursei citate, valoarea contribuțiilor virate în luna mai a fost de 59,7 milioane lei, în timp ce contribuția medie a fost 161 lei.
Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,383 miliarde de lei, respectiv 65,2%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,387 miliarde de lei (26,7%). Obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 186,5 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 754.142 de participanți în luna mai 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice