MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Franța: Exportatorii de vinuri și băuturi spirtoase se așteaptă la pierderi de un miliard de euro

Franța: Exportatorii de vinuri și băuturi spirtoase se așteaptă la pierderi de un miliard de euro

Numărul 31-32, 13-26 aug. 2025  »  Lumea în care trăim

Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat zilele trecute asupra impactului „brutal” al taxelor vamale americane și deprecierii dolarului, care ar putea duce la pierderi de un miliard de euro, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Oficialii FEVS au cerut Franței și Uniunii Europene „să continue negocierile”. SUA impun, de la 1 august, taxe vamale de 15% la vinurile și băuturile spirtoase din Uniunea Europeană, după acordul comercial semnat duminică. Până acum, Statele Unite au perceput taxe vamale de 10% la vinurile și băuturile spirtoase din blocul comunitar.

„Impactul taxelor vamale va fi cu atât mai brutal cu cât merge mână în mână cu deprecierea dolarului SUA”, a avertizat Gabriel Picard, președintele FEVS. El a estimat că efectul combinat „ar putea duce la o reducere de 25%” a vânzărilor de vinuri și băuturi spirtoase în Statele Unite, reprezentând o pierdere de un miliard de euro.

Scăderea exporturilor va afecta, de asemenea, 600.000 de locuri de muncă în industria franceză de vinuri și băuturi spirtoase, a adăugat șeful FEVS.

„Negocierile trebuie să continue, situația nu poate rămâne așa cum este”, a declarat Picard.

La rândul său, președintele Uniunii viticultorilor independenți din Franța, Jean-Marie Fabre, a cerut Parisului să continue negocierile. „Sperăm să ni se acorde o scutire”, a declarat el la postul de televiziune RMC.

Taxele vamale ar putea reduce consumul de șampanie franțuzească în SUA. Va fi afectat numărul de angajați atât din Statele Unite cât și din Franța, a avertizat Maxime Toubart, copreședinte al Interprofessional Champagne Wines Committee (CIVC).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.