Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de aproape 74 de milioane de lei, în primele opt luni

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de aproape 74 de milioane de lei, în primele opt luni

Telex » Știri 15 septembrie 2021  

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au efectuat peste 24.000 de controale în teren, în primele opt luni ale acestui an, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de aproape 74 de milioane de lei, arată datele instituției, publicate pe propria pagină de Facebook, relatează Agerpres. „Cei 450 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu (însumând 225 de echipe la nivel național) au realizat 24.112 controale, în primele opt luni ale acestui an, cu peste 2.300 de controale mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe lângă munca de prevenție, comisarii GNM au aplicat 3.516 amenzi, în perioada ianuarie-august 2021, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă față de numărul de amenzi aplicate în aceeași perioadă a anului 2020 (2.728 amenzi), respectiv a lui 2019 (2.232 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate în perioada 01.01-31.08.2021, a fost de 73.892.411 lei, cu peste 22.000.000 lei mai mare decât în intervalul corespunzător din 2020. Proporțional cu creșterea numărului de amenzi aplicate în primele opt luni ale acestui an, valoarea amenzilor s-a dublat, comparativ cu 2019 (când a înregistrat 35.282.600 lei)”, menționează sursa citată.

În intervalul de referință, comisarii de mediu au întocmit 96 de sesizări penale, „ceea ce înseamnă că numărul sesizărilor penale din primele opt luni ale acestui an se apropie de suma totală a sesizărilor penale înaintate în aceeași perioadă a anilor 2019 și 2020, la un loc”.

De asemenea, până la finalul lunii august, au fost confiscate 111 vehicule de transport.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.