Germania își va deconecta ultimele centrale atomoelectrice în aprilie 2023
Telex » Știri
28 decembrie 2022
Germania își va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcțiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăților în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina și de dependența Germaniei față de gazul rusesc, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Amânarea a fost decisă în noiembrie printr-o lege impulsionată în parlament de cancelarul Olaf Scholz. El a insistat atunci că menținerea în exploatare a centralelor nucleare iarna aceasta este necesară ca soluție provizorie în timp ce Germania caută înlocuirea gazului rusesc în mixul său energetic, avertizând că, în caz contrar, ar putea surveni pe parcursul iernii întreruperi punctuale de furnizare a energiei electrice.
Reactoarele nucleare Isar 2 și Neckarwestheim 2 (ambele din sud), precum și Emsland (vest), ar fi trebuit să fie deconectate pe 31 decembrie, conform foii de parcurs stabilite în 2011. Aceste trei reactoare au generat în prima jumătate a anului în curs 6% din energia consumată în Germania.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”