Ghid privind raportarea nefinanciară și raportarea pentru management în contextul crizei generate de coronavirus
Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020 » Publicații de specialitate
Raportarea nefinanciară în condițiile pandemiei de coronavirus poate fi un catalizator pentru o raportare transparentă orientată spre sustenabilitate. Analiza macroeconomică ar putea reprezenta un reper pentru restructurarea fundamentală a unei afaceri, iar profesionistul contabil trebuie să fie pregătit pentru a oferi cele mai potrivite alternative. Prezentarea unor aspecte nefinanciare din activitatea entității, a unui set de indicatori economici, sociali și de mediu, s-ar putea transforma într-un avantaj competitiv în contextul economico-social actual. Rolul profesionistului contabil este, astfel, esențial, în raportarea schimbărilor și ajustărilor intervenite în activitatea fiecărei entități.
În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) vine în sprijinul profesioniștilor contabili cu o nouă publicație, Ghid privind raportarea nefinanciară și raportarea pentru management în contextul crizei generate de coronavirus, menită să le ofere îndrumări în gestionarea activității în această perioadă.
Ghidul trece în revistă o serie de indicatori nefinanciari care ar putea fi luați în considerare de investitori în raportările entităților, în condițiile crizei generate de pandemia de coronavirus, structurați în domenii precum cel economic, de mediu și social, precum și aspecte relevante pe care le-ar putea lua în considerare managementul în raportările nefinanciare, structurate pe domenii de activitate.
Informații utile despre mediul economic în contextul pandemiei de coronavirus găsiți și pe pagina dedicată – www.covid-19.ceccar.ro!




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil