Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibil acum și în ediție electronică

Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibil acum și în ediție electronică

Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020  »  În pregătirea Examenului de acces

Tu îți dorești o carieră de succes, noi îți oferim șansa! Pentru a crește șansele celor care urmăresc angajarea în domeniul financiar-contabil, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional înființat în urmă cu aproape o sută de ani, oferă șansa obținerii calificărilor de expert contabil și de contabil autorizat. Care este primul pas pentru a obține una dintre calificări? Susținerea și promovarea examenului de acces. Când are loc sesiunea extraordinară a examenul de acces? În zilele de 5 și 6 decembrie 2020.

Totodată, CECCAR pune la dispoziția celor interesați să urmeze o carieră în domeniul financiar-contabil și ediția electronică a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a IX-a, revizuită, singurul ghid acreditat de organismul profesional pentru pregătirea candidaților la acest examen.

Lucrarea conține informațiile necesare în vederea asimilării cunoștințelor cerute pentru accesul la profesie, structurate în studii de caz și întrebări acoperind cele șapte discipline de examen (contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluarea economică și financiară a întreprinderilor, doctrina și deontologia profesiei contabile, expertiză contabilă), fiind prezentate, totodată, baza legală și modalitățile de rezolvare. Candidații se pot familiariza cu modele de subiecte de examen și, în același timp, își pot reîmprospăta cunoștințele esențiale pentru a promova examenul de acces la stagiul de 3 ani.

Materialul cuprins în ediția 2020 a Ghidului, revizuită, a fost actualizat cu modificările legislative relevante în domeniile de studiu și adaptat cerințelor de lectură ale unui cititor modern, fiind mai accesibil și mai ușor de înțeles.

Ghidul este disponibil spre vânzare pe site-ul librărie.ceccar.ro, la prețul de 80 de lei.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.