Gita Gopinath (FMI): Este prematur să ne așteptăm la reduceri agresive ale dobânzilor

Gita Gopinath (FMI): Este prematur să ne așteptăm la reduceri agresive ale dobânzilor

Telex » Știri 17 ianuarie, 10:00  

Așteptările piețelor privind reducerile rapide de dobânzi sunt puțin premature, deoarece lupta contra inflației nu s-a încheiat încă, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internațional, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Adresându-se participanților la Forumul Economic Mondial de la Davos, oficialul FMI a declarat că și după majorările semnificative de dobânzi din ultimii doi ani treaba nu este încă terminată, în contextul înăspririi pieței forței de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului.

"Piețele se așteapă ca băncile centrale să reducă dobânzile destul de agresiv - cred că este puțin prematur să ajungem la o astfel de concluzie. Ar trebui să ne așteptăm la reduceri în acest an dar, pe baza actualelor date, ne așteptăm la astfel de evoluții mai degrabă în semestrul doi din 2024", susține Gopinath.

Declarațiile sale sunt asemănătoare cu cele ale oficialilor din întreaga lume, dezamăgindu-i pe investitorii care mizau pe reduceri agresive ale costurilor de împrumut. Gopinath a observat că economiile nu sunt sever afectate de înăsprirea condițiilor, astfel încât posibilitatea unei recesiuni profunde este puțin probabilă.

"Avem gospodăriile și companiile cu bilanțuri mai puternice, vedem și reziliență, piața muncii încetinește, dar într-un ritm mult mai gradual. Vedem scenariul unei aterizări line - inflația scade fără a fi afectată prea mult activitatea economică", apreciază oficialul FMI.

Pe termen lung, dobânzile de politică monetară vor fi în medie mai ridicate decât în perioada de după criza financiară mondială, când băncile centrale încercau să stimuleze inflația, susține Gopinath.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.