Granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor

Granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor

Numărul 27-28, 13-26 iul. 2022  »  Curier legislativ

IMM-urile din industria alimentară și a construcțiilor vor putea contracta granturi de investiții necesare retehnologizării în valoare de 179 milioane euro, potrivit OUG. nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 720 din 18 iulie 2022. Finanțările vor fi asigurate din Programul Operațional Competitivitate (150 milioane euro) și de la bugetul de stat (29 milioane euro). Vor beneficia de acest sprijin aproximativ 1.000 de societăți. Granturile vor avea valori cuprinse între 50.000 euro și 500.000 euro, în limita a maximum cinci ori cifra de afaceri netă realizată în 2021, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.

Domeniile de investiții destinate retehnologizării, finanțate din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat, includ: a) industria alimentară panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare; b) construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții.

Granturile pentru investiții se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în exercițiul financiar 2021; b) sunt înființați până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv; c) se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului; d) grantul pentru investiții în retehnologizare solicitat are o valoare de minimum 50.000 euro și o valoare maximă de 500.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri netă pe anul 2021; e) dispun de cofinanțare proprie a proiectului, din orice surse legal constituite care nu reprezintă o formă de ajutor public; f) nu sunt considerate întreprinderi în dificultate în anul 2021; g) nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități, sub formă de costuri eligibile, sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activități; h) se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat; i) minimum 20% din valoarea proiectului reprezintă investiții care atestă caracterul verde în conformitate cu prevederile europene; j) minimum 10% din valoarea proiectului reprezintă cheltuieli care atestă gradul de digitalizare a solicitantului prin investiții în active corporale și necorporale de tipul: site web, software de automatizare a activității IMM-ului, sisteme integrate de hard și soft de automatizare a activității IMM-ului; k) nu au efectuat o relocare, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul și nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul; l) nu a beneficiat de ajutor ilegal și nu a utilizat, în mod abuziv, un ajutor acordat legal, care până la data depunerii proiectului nu a fost recuperat integral incluzând dobânzile aferente.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.