Guvernul a stabilit acțiunile concrete privind implementarea Strategiei naționale pentru promovarea îmbătrânirii active

Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016  »  Direct de la sursă

G

PUBLICITATE
nul a aprobat Planul operațional 2016-2020 vizând implementarea până în 2020 a Strategiei naționale pentru promovarea îmbătrânirii active și protecția persoanelor vârstnice, care înlocuiește Planul strategic de acțiuni pentru implementarea strategiei menționate pentru perioada 2015-2020. De asemenea, strategia a fost completată cu o anexă suplimentară care detaliază mecanismul de monitorizare și evaluare a implementării strategiei naționale și a Planului operațional pentru perioada 2016-2020.

„Planul operațional menține toate obiectivele generale, obiectivele specifice și direcțiile de acțiune prevăzute în Planul strategic de acțiuni, însă într-o formă mult mai elaborată și cu precizarea măsurilor specifice, a rezultatelor, indicatorilor de rezultat, a instituțiilor responsabile, surselor de finanțare și a termenelor vizate. Aceste acțiuni sunt corelate cu măsurile incluse în Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei lansat de Guvern. Este prevăzută, de asemenea, modificarea legislației din domeniile asistenței sociale, ocupării forței de muncă, pensiilor și asigurărilor sociale și sănătății, astfel încât să poată fi îndeplinite obiectivele strategiei naționale, și anume asigurarea condițiilor pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă, creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă la vârste mai înaintate, creșterea participării sociale active și demne a persoanelor vârstnice, scăderea dependenței persoanelor vârstnice și îmbunătățirea serviciilor de îngrijire de lungă durată”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Concret, în materie de creștere a calității vieții persoanelor vârstnice și protecție socială, Guvernul își propune instituirea unui program de sprijin pentru populația vârstnică lipsită de venituri, în special din mediul rural, crearea unui sistem informatic integrat cu indicatori statistici privind persoanele cu risc ridicat de pensionare anticipată sau cu stagiu incomplet de cotizare, precum și introducerea consilierii pre-pensionare oferite prin compartimente înființate în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) și al structurilor teritoriale. Planul operațional prevede o serie de măsuri și pentru facilitarea accesului populației vârstnice la programele de sănătate publică, creșterea numărului de medici rezidenți specializați în geriatrie și recrutarea acestora în sistemul public de sănătate, stimularea incluziunii sociale a persoanelor vârstnice și creșterea accesului lor la servicii de bază în comunitate, în acest sens fiind vizată inclusiv facilitarea mobilității personale prin adaptarea infrastructurilor de transport în comun și la nevoile persoanelor care suferă de limitări funcționale.

Totodată, actul normativ prevede elaborarea unor politici și programe la nivel de județe în domeniul îmbătrânirii active, prin care persoanele din această categorie de vârstă să fie implicate în activități culturale, sociale și sportive.  Executivul are în vedere creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă la vârste mai înaintate, integrarea programelor de voluntariat în politicile de resurse umane din instituțiile publice și dezvoltarea a cel puțin trei programe naționale de atragere a voluntarilor persoane publice în instituțiile publice, stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor vârstnice, furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională sau mediere și organizarea de programe de formare profesională pentru această categorie de persoane (minimum 42 de programe de formare/an, cel puțin unul pe județ). Astfel, Guvernul preconizează ca până în 2020 minimum 20% din totalul voluntarilor angrenați în programele și proiectele implementate în instituțiile publice să fie din categoria persoanelor vârstnice. De asemenea, ca măsură de stimulare a întreprinderilor sociale de a angaja persoane vârstnice, actul normativ prevede subvenționarea a 10% din salariul lunar, pe o perioadă de un an (raportat la câștigul salarial mediu brut pe economie în 2015, potrivit INS).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.