IIF: Datoria mondială va atinge un nivel-record de 277.000 de miliarde de dolari la finele anului
Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020 » Lumea în care trăim
Datoria mondială ar urma să atingă un nivel-record de 277.000 de miliarde de dolari la finele anului, pe măsură ce guvernele și companiile continuă să cheltuie ca răspuns la pandemia de COVID-19, arată un raport publicat de Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters, preluată de Agerpres. IIF, printre membrii căruia se numără peste 400 de bănci și instituții financiare din întreaga lume, susține că datoria mondială a crescut deja cu 15.000 de miliarde de dolari în acest an, ajungând la 272.000 de miliarde de dolari în luna septembrie. Guvernele, în special de pe piețele dezvoltate, au fost responsabile pentru aproape jumătate din această creștere.
Datoria totală a piețelor dezvoltate a urcat la 432% din PIB în trimestrul al treilea, de la aproximativ 380% din PIB la finele lui 2019. De asemenea, în cazul piețelor emergente, raportul datorie-PIB a atins 250% în trimestrul al treilea, în cazul Chinei ajungând chiar la 335% din PIB. La nivel global, IIF estimează că datoria va ajunge anul acesta la 365% din PIB.
„Există incertitudini semnificative cu privire la modul în care economia mondială își poate reduce gradul de îndatorare în viitor, fără consecințe negative semnificative pentru activitatea economică”, avertizează IIF.
În cazul SUA, raportul IIF susține că datoria ar urma să ajungă la 80.000 de miliarde de dolari în 2020, de la 71.000 de miliarde de dolari în 2019. În zona euro, datoria a crescut cu 1.500 de miliarde de dolari până la 53.000 de miliarde de dolari în luna septembrie.
În rândul economiilor în curs de dezvoltare, Libanul, China, Malaezia și Turcia au înregistrat cele mai mari creșteri ale datoriilor în sectorul non-financiar în acest an. În plus, diminuarea veniturilor guvernelor din statele emergente a făcut ca plata datoriilor să fie mult mai apăsătoare, chiar și în contextul unor costuri extrem de reduse cu împrumuturile la nivel mondial.
Potrivit celor mai recente estimări ale Fondului Monetar Internațional, economia mondială ar urma să se contracte cu 4,4% în acest an, pe măsură ce măsurile de izolare și restricțiile de călătorie vor afecta activitatea economică, dar va reveni pe creștere în 2021, grație unui avans de 5,2%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ