Ilie Bolojan: Listarea la bursă a unor pachete minoritare la anumite companii publice, zonă neexploatată suficient
Telex » Știri
6 octombrie 2025
Listarea la bursă a unor pachete minoritare ale unor companii publice care sunt, deja, listate sau a altora care nu sunt încă listate, cum a fi CEC sau Aeroportul Otopeni, este o zonă care nu a fost suficient exploatată și pe care statul trebuie să o declanșeze în perioada imediat următoare, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan, citat de Agerpres.
„Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România. Avem rezerve importante care pot fi valorificate, dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate - CEC, de exemplu, Aeroportul Otopeni, de exemplu, da. În felul acesta vom asigura o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune. E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a explicat Ilie Bolojan, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”