În consultare, normele de aplicare a prevederilor art. I și III din OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare

În consultare, normele de aplicare a prevederilor art. I și III din OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare

Telex » Știri 1 martie 2018  

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost publicat, pentru consultare, proiectul de ordin al președintelui instituţiei pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor art. I și III din OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

În Referatul de aprobare a actului normativ se subliniază că, la 8 februarie a.c., s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 125 OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, al cărei scop este eliminarea disfuncționalităților create de modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, introdusă prin OUG nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul plății contribuțiilor sociale cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru situația specială a angajaților care sunt scutiți de plata impozitului pe venit în urma transferului contribuțiilor sociale în sarcina angajatului, ale căror venituri nete sunt diminuate ca urmare a faptului că aceștia nu beneficiază de efectele reducerii cotei de impozit pe venit.

ANAF reaminteşte că, prin acest act normativ, au fost reglementate unele măsuri fiscal-bugetare care vizează:
  • Suportarea de la bugetul de stat a unei părţi din CASS datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017 şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Codul fiscal (angajaţii din domeniul IT, cercetare-dezvoltare şi inovare, precum şi pentru cei care desfăşoară activităţi cu caracter sezonier sau sunt încadraţi ca persoane cu handicap grav sau accentuat). Măsura este condiţionată de efectuarea de către angajator a transferului sarcinii fiscale a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ca urmare a dispoziţiilor OUG nr. 79/2017, respectiv majorarea venitului salarial brut cu cel puţin 20% faţă de nivelul din luna decembrie 2017 pentru angajaţii beneficiari ai acestei măsuri;
  • Modificarea prevederilor Codului fiscal în cazul persoanelor fizice care beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională, în sensul stabilirii unei alte baze de calcul al CAS, respectiv aceasta să fie reprezentată de indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate.
  • Completarea prevederilor Codului fiscal în sensul că persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, pentru care baza de calcul al CAS şi CASS este salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile, să suporte CAS şi CASS la nivelul venitului brut realizat efectiv, iar diferenţa de contribuţii până la nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară să se suporte de către angajator/plătitorul de venit, în numele angajatului.
Proiectul de Ordin privind normele de aplicare a prevederilor art. I și III din OUG  nr. 3/2018 cuprind:  
  • precizări privind organul fiscal central competent;
  • persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.I din OUG nr.3/2018;
  • clarificări privind înscrierea sumelor deduse de angajatori/plătitori în Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, Formular 112;
  • modalitatea de verificare a modului de determinare a diferenţei prevăzute la alin.(8) al art.I din OUG nr.3/2018 de către organele fiscale pe baza unei analize de risc specifice;
  • clarificări privind regularizarea în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor realizate în anul 2018, înainte de data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, prin depunerea unei declaraţii rectificative, până la 31 decembrie 2018, de către  angajatorul/plătitorul de venit.

Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor art. I și III din OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Referatul de aprobare şi celelalte documente însoţitoare pot fi consultate pe site-ul ANAF, secţiunea Transparenţă decizională.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.