În perioada de izolare socială, căutarea sintagmei „case de vânzare” a crescut cu 83% pe Google

În perioada de izolare socială, căutarea sintagmei „case de vânzare” a crescut cu 83% pe Google

Numărul 31-32, 11-24 august 2020  »  Roza vânturilor

Izolarea socială a modificat preferințele locative ale românilor, care prezintă un interes crescut pentru achiziția de case. Sintagma „case de vânzare” a cunoscut pe Google o creștere de 83% în luna iunie, comparativ cu martie 2020, conform agenției de marketing online Search Ads, citată de Mediafax. Astfel, sintagma „case de vânzare” a cunoscut o creștere de la 14.800 căutări pe Google, în iulie 2019, la 27.000, în iunie 2020. Cele mai multe căutări s-au înregistrat în București (cca 30%), care se află la o distanță foarte mare de celelalte mari orașe, precum Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Constanța, care au între 3,5 și 4,4% dintre căutări. Cele mai căutate tipuri sunt casele normale, însă se observă și o ușoară creștere în ceea ce privește casele „pasive” sau „smart”.

De asemenea, căutările pe sintagma „case de vânzare București” se află la cel mai înalt nivel din ultimii ani. Aceasta a înregistrat în luna iunie 2020 o creștere de peste 80% comparativ cu iulie 2019, respectiv cu martie 2020, lună ce marchează începutul stării de urgență. Astfel, dacă în iulie 2019, precum și în martie 2020 această sintagmă înregistra căutări de circa 8.000 de ori/lună, în iunie 2020 a înregistrat peste 14.800 de căutări.

Și căutările de apartamente au cunoscut creșteri, însă la un nivel mai scăzut față de cele pentru case. Sintagmele „apartamente de vânzare” și „apartamente București” au consemnat o creștere de circa 30% în iunie 2020, față de aprilie 2020 – care a fost cea mai slabă lună din această perspectivă. În ceea ce privește tipul de apartament, topul preferințelor nu a suferit modificări, „apartamente de 2 camere” fiind, în continuare, cea mai căutată sintagmă, aproape dublu față de „apartamente 3 camere” și de opt ori mai accesată decât „apartamente 4 camere”.

Indiferent de sintagma accesată, căutările în domeniu se fac preponderent de pe mobil, într-o proporție de circa 67,5%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.