În semestrul II al acestui an, valoarea tichetelor de creșă a fost stabilită la 490 lei, iar a tichetelor de masă, la 20,09 lei

În semestrul II al acestui an, valoarea tichetelor de creșă a fost stabilită la 490 lei, iar a tichetelor de masă, la 20,09 lei

Telex » Știri 7 octombrie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 956 din 6 octombrie 2021 au fost publicate Ordinele comune nr. 1.244/901/2021 și nr. 1.245/902/2021 ale ministrului finanțelor și ministrului muncii și protecției sociale privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă, respectiv pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2021.

Astfel, pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin HG nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 490 lei. Această valoare se aplică și pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 și martie 2022.

În ceea ce privește valoarea nominală a unui tichet de masă, aceasta nu nu poate depăși cuantumul de 20,09 lei. Această valoare se aplică și pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 și martie 2022.

În primul semestru, valoarea tichetelor de creșă a fost de 480 lei, iar a tichetelor de masă, de 20,01 lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.