În UE, turismul s-a redresat, în 2022, aproape de nivelul de dinaintea pandemiei

În UE, turismul s-a redresat, în 2022, aproape de nivelul de dinaintea pandemiei

Numărul 11, 22-28 mar. 2023  »  Lumea în care trăim

După un declin provocat de pandemie, numărul total al nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană a ajuns la 2,73 miliarde în 2022, o scădere de doar 5% față de nivelul din 2019 (2,88 miliarde), dar o creștere de 49% comparativ cu 2021 (1,83 miliarde), arată informațiile publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Pe parcursul anului trecut, datele privind turismul în fiecare lună au fost mai mari decât în lunile corespunzătoare din 2021, în trimestrul patru din 2022 înregistrându-se 472 milioane de înnoptări în unitățile de cazare turistică. Acesta este un declin de doar 2% față de nivelul de dinaintea pandemiei - trimestrul patru din 2019, când s-au consemnat 483 milioane de înnoptări.

La începutul lui 2022, nivelul turismului era mult mai scăzut decât în lunile similare din 2019. Totuși, începând din mai 2022, diferențele se atenuează.

Pentru restul anului, nopțile petrecute în unitățile de cazare turistică au fost cu 5% mai puține decât în 2019, iar în iulie, august, septembrie și octombrie, ele erau cu sub 1% mai puține decât în lunile similare din 2019.

De asemenea, datele pentru 2022 arată că numărul de nopți petrecute de turiștii interni a depășit nivelul din 2019 (1,53 miliarde în 2022 față de 1,51 miliarde în 2019; un avans de 1%).

Pe de altă parte, numărul nopților petrecute de turiștii străini este aproape de redresarea deplină: 1,20 miliarde în 2022 comparativ cu 1,36 miliarde în 2019; un declin de 12%.

În privința numărului nopților petrecute de turiștii străini, cel mai departe de redresare în rândul statelor membre UE au fost anul trecut Letonia (o scădere de 45% în 2022 față de 2019), Slovacia (o scădere de 40%) și Lituania (o scădere de 37%). Danemarca a fost singura care a raportat o creștere numărului nopților petrecute de turiștii străini, de 4%, în timp ce Croația, cu un declin de 2%, și Luxemburg, cu minus 3%, au fost aproape de redresarea deplină.

Pe de altă parte, Malta a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de nopți petrecute de turiștii interni (un avans de 39% în 2022 comparativ cu 2019), fiind urmată de Cipru (35%) și Slovenia (25%).

Cel mai semnificativ declin al numărul de nopți petrecute de turiștii interni a fost în Slovacia (o scădere de 22%), urmată de România (o scădere de 15%) și Ungaria (o scădere de 13%), toate trei raportând și diminuări ale numărului nopților petrecute de turiștii străini, de cel puțin 30%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.