
În ultimul deceniu, trei milioane de concetățeni au plecat din țară
Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016 » Revista presei economice
În bilanțurile întocmite – pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS) – în vederea marcării unui deceniu de la aderarea României la UE, presa noastră acordă o atenție deosebită multiplelor efecte ale aplicării criteriului referitor la libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar. Astfel, în comentariul său, apărut în Ziarul Financiar din 18 noiembrie a.c., Adelina Mihai prezintă un tablou cuprinzător privind migrația cetățenilor români în spațiul comunitar: 2,5 milioane au emigrat pe o perioadă mai îndelungată din țară, iar alți 500.000 au plecat pe termen scurt în statele membre ale UE. Examinând avantajele și dezavantajele acestui proces, autoarea reține că, în ultimul deceniu, românii din spațiul UE au trimis în țară 52 de milioane de euro. În același timp, migrația a menținut la un nivel relativ scăzut șomajul din țară. Citându-l pe profesorul Dumitru Sandu, analista consemnează și aspectele negative: „Câștigul nu s-a obținut fără suferințe grele pentru cei care s-au angajat în aventura migrației. (...) La nivel local, comunitar și regional, efectele migrației sunt contradictorii. Au scăzut bugetele locale, în special în comunele din care au plecat mulți oameni. Ei nu mai sunt activi în zonele respective; această scădere a capacității de producție economică nu este compensată de banii din străinătate”.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timişoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naţionale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanţei
Sezonul expoziţional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranţa că, în România prezentă şi viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrităţi care au unit arta cu medicina: Brâncuşi şi Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere