Începe Festivalul Bucureștii lui Caragiale
Numărul 32-33, 22 aug. - 4 sept. 2017 » Roza vânturilor
7 zile, 2 scene, 68 de activități susținute de peste 300 de artiști, 14 spectacole de teatru prezentate de teatre din Capitală și din țară, 9 concerte, 25 de ateliere, 2 expoziții, demonstrații și activități pentru copii – toate acestea se vor desfășura în perioada 28 august – 3 septembrie a.c., cu ocazia celei de-a VI-a ediții a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, anunță Teatrul „Ion Creangă”.
Programul amplu al manifestărilor va pune sub lumina reflectoarelor imaginea lui I.L. Caragiale, reputat cronicar de caractere și moravuri. Cu această ocazie, cea mai veche grădină a Capitalei – Parcul Cișmigiu – va deveni loc de întâlnire pentru nu mai puțin de 330 de actori, muzicieni, acrobați și artiști plastici care recreează, timp de o săptămână, un fragment din universul Bucureștilor de altădată.
Publicul va lua astfel parte la sărbătoarea unui oraș pestriț și imprevizibil, plin de umor și farmec, lumea surprinsă în opera lui I. L. Caragiale fiind reconstituită într-un caleidoscop de activități.
Peste 60 de reprezentații, recitaluri și concerte, activități pentru copii, ateliere, expoziții de fotografii și mașini de epocă sunt programate la cele 2 scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas și Piața Walter Mărăcineanu) și în spațiile aflate în imediata vecinătate a acestora, în foișoare cu dichis, pe alei transformate în zone expoziționale și în spațiile de relaxare, unde negustorii aduc bragă, limonadă și alte bunătăți.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Teatrului „Ion Creangă”, principala secțiune din cadrul programului cuprinde montări de amploare, aducând pe cele două scene piesele celebrului dramaturg, dar și alte comedii care atacă moravuri și năravuri, produse de teatre și companii independente de teatru din București și din țară.
Vor fi prezenți actori de la Teatrul Masca, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mignon, Teatrul de Nord – Satu Mare, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul „Tony Bulandra” – Târgoviște și Compania țais – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.
Ultima seară a Festivalului prilejuiește o întâlnire memorabilă: Horațiu Mălăele, maestrul ironiei și al hazului ascuțit, va susține recitalul-eveniment Sunt un orb, un spectacol de gală care deslușește cu naturalețe și geniu comic operele unor autori diferiți ca stil sau gândire.
Detalii despre toate manifestările festivalului, precum și cu privire la program sunt disponibile pe site-ul Teatrului „Ion Creangă”.
Intrarea la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este liberă.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte