INS: 495.000 persoane au intrat anul trecut în categoria pensionarilor

INS: 495.000 persoane au intrat anul trecut în categoria pensionarilor

Numărul 14, 13-19 apr. 2022  »  Breviar statistic

495.000 persoane au intrat, în cursul anului 2021, în categoria pensionarilor, în timp ce 573.000 persoane au ieșit din sistemul de plată, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și consultate de Agerpres. Numărul mediu al pensionarilor, în cursul anului 2021, a fost de 5,079 milioane persoane, în scădere față de anul anterior cu 49.000 persoane. Numărul pensionarilor a scăzut la cei proveniți din fostul sistem pentru agricultori cu 13,6%, iar la cei de asigurări sociale de stat cu 0,4%.

Pensionarii de asigurări sociale de stat au reprezentat 91,6% din totalul pensionarilor, ponderea lor fiind mai mare cu 0,4 puncte procentuale (pp) față de anul 2020. Pensionarii proveniți din fostul sistem pentru agricultori au reprezentat 4,5% față de 5,2% în anul 2020.

Comparativ cu anul precedent, în 2021 s-a observat creșterea numărului pensionarilor cu pensie anticipată parțial (+8,8%) și scăderea numărului de pensionari cu pensie anticipată (-18,7%), de invaliditate (-9,1%) și de urmaș (-2,1%).

Pensionarii cuprinși în categoria de pensie anticipată și anticipată parțial au reprezentat 2,2%, numărul lor fiind mai mare cu 5.000 persoane față de anul anterior.

Potrivit INS, anul trecut sumele cuvenite drept pensii au fost de peste 101,529 miliarde lei, cu 10% mai mari comparativ cu 2020, iar impozitul aferent veniturilor din pensii a fost de 1,855 miliarde lei.

În 2021 s-au acordat indemnizații și sporuri veteranilor, invalizilor și văduvelor de război în sumă de 323,98 milioane lei. Numărul mediu al beneficiarilor a fost de 34.000 persoane, revenind în medie pe lună 784 lei pe o persoană. Indemnizația lunară a fost cu 8,9% mai mare față de cea din anul 2020.

Pensia medie lunară a fost în anul 2021 de 1.666 lei, mai mare cu 11,1% comparativ cu cea din 2020. Pe categoriile de pensii de asigurări sociale, s-au înregistrat creșteri la pensionarii proveniți din asigurări sociale de stat (+10,5%), la cei proveniți din fostul sistem pentru agricultori (+9,5%), la cei din sistemul culte (+7,0%) și avocați (+2,5%).

Pensia medie de asigurări sociale a pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori a fost anul trecut de 2,5 ori mai mică comparativ cu pensia medie de asigurări sociale de stat.

„Nivelul redus al pensiei medii a pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori a influențat negativ nivelul pensiei medii de asigurări sociale care, în varianta exclusiv pensionarii proveniți din fostul sistem pentru agricultori, era cu 2,9 puncte procentuale mai mare decât în varianta inclusiv pensionarii proveniți din fostul sistem pentru agricultori”, subliniază INS.

În anul 2020, pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale, exclusiv pensionarii proveniți din fostul sistem pentru agricultori, a fost de 1.714 lei, în creștere cu 10,6% comparativ cu anul precedent. Pensia medie de asigurări sociale pentru limită de vârstă, în varianta inclusiv pensionarii proveniți din fostul sistem pentru agricultori (1.857 lei) era cu 10,5% mai mare față de anul 2020.

Unui pensionar pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare, provenit din fostul sistem pentru agricultori, i-a revenit o pensie de 760 lei, în timp ce unui fost salariat, devenit pensionar în sistemul asigurărilor sociale de stat, pentru aceeași categorie de pensii, i-a revenit o pensie de 2,5 ori mai mare (1.907 lei).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.