INS: Costul orar al forței de muncă a crescut în T2 din 2023 cu 8,08%

INS: Costul orar al forței de muncă a crescut în T2 din 2023 cu 8,08%

Numărul 35, 6-12 sep. 2023  »  Breviar statistic

Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul al doilea (T2) din 2023, o rată de creștere de 8,08%, comparativ cu trimestrul anterior, și de 14,38% raportat la aceeași perioadă din 2022, informează Institutul Național de Statistică printr-un comunicat citat de Agerpres. Față de trimestrul I 2023, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activitățile economice.

Cele mai semnificative majorări ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (25,06%), învățământ (15,85%), industria extractivă (13,68%), respectiv intermedieri financiare și asigurări (12,83%).

Cea mai mică creștere a costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în activitățile de tranzacții imobiliare (3,97%).

Față de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 8,07%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 8,32%.

Și comparativ cu același trimestru al anului precedent, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activitățile economice.

Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcții (22,5%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (20,54%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (18,07%), respectiv în transport și depozitare (17,94%).

Majorările cele mai mici s-au observat în alte activități de servicii (3,48%), respectiv în sănătate și asistență socială (5,98%).

Față de același trimestru din 2022, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut în trimestrul II 2023 cu 14,38%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 14,34%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.