INS: Noi praguri valorice pentru colectarea informațiilor legate de comerțul intracomunitar cu bunuri

INS: Noi praguri valorice pentru colectarea informațiilor legate de comerțul intracomunitar cu bunuri

Numărul 43, 2-8 nov. 2022  »  Curier legislativ

Institutul Național de Statistică (INS) a stabilit recent, prin Ordinul nr. 1.493/2022, pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2023.

Potrivit actului normativ, pentru anul viitor, pragurile valorice pentru colectarea informațiilor referitoare la tranzacțiile intracomunitare de bunuri vor fi de 1.000.000 lei atât pentru expedieri, cât și pentru introduceri de bunuri.

Pentru anul în curs (2022), pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE au fost stabilite la 900.000 lei pentru exporturi, respectiv importuri intra-UE de bunuri.

Operatorii economici care în cursul anului 2022 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri, respectiv, introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite pentru anul 2022 trebuie să completeze și să transmită Institutului Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna de referință ianuarie 2023.

Conform Ordinului INS nr. 1.493/2022, în cursul anului 2023 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intra-UE de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2023. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2023 a expedierilor și/sau a introducerilor de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri.

Prevederile Ordinului INS nr. 1.493/2022 intră în vigoare 1 februarie 2023.

 

 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.