INS: Numărul elevilor și studenților a scăzut cu peste 45.000 în anul școlar și universitar 2016-2017
Telex » Știri 23 iunie 2017
Numărul total al elevilor şi studenţilor în anul şcolar şi universitar 2016 – 2017 a fost de 3.597.300, în scădere cu 45.300 comparativ cu anul precedent, numărul absolvenţilor din 2016 a fost cu 10,2% mai mic decât în 2015, iar învăţământul profesional a fost singurul în care populaţia şcolară a crescut, relevă datele publicate astăzi de Iinstitutul Național de Statistică (INS). De asemenea, raportul mediu dintre numărul elvilor sau studenţilor şi cel al profesorilor a fost de un profesor la 15 elevi sau studenţi, iar în învăţământul superior, cele mai căutate specializări au fost cele de afaceri, administraţie şi drept şi inginerie, în special în domeniul construcţiilor.
Conform INS, în anul şcolar/universitar 2016-2017, aproape jumătate din populaţia școlară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (47,1%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (18,1%, respectiv 15,1%).
Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul profesional este singurul nivel care a înregistrat o creştere de 15.700 de elevi, ajungând la 84.400 de elevi, dar rămâne, în continuare, nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,3%).
În anul universitar 2016-2017 au fost înscrişi în învăţământul superior 531,6 mii studenţi, din care 53,9% femei.
În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2016-2017 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (632.400 de persoane), respectiv Nord-Vest (499.800 de persoane).
(Sursa: News.ro)
(Copyright foto: lightpoet / 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic