INS: Peste jumătate din numărul total de întreprinderi active au avut ca activitate principală, în 2022, prestarea de servicii de piață

INS: Peste jumătate din numărul total de întreprinderi active au avut ca activitate principală, în 2022, prestarea de servicii de piață

Numărul 48, 6-12 dec. 2023  »  Breviar statistic

Peste jumătate din numărul total de întreprinderi active, respectiv 51,1%, au avut în 2022 ca activitate principală serviciile de piață și tot în acest sector s-a înregistrat cel mai mare număr mediu de salariați, reprezentând 38% din total, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică, citat de Agerpres. În anul 2022 numărul mediu de salariați a crescut cu 1% față de anul 2021. Întreprinderile din sectorul servicii de piață au deținut cea mai mare pondere în ceea ce privește numărul mediu de salariați (38%), urmate de cele din industrie (30%). Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 20 de salariați, în timp ce în comerț a fost de circa 5 salariați.

Comparativ cu anul 2021, numărul total de întreprinderi a crescut cu 2,9%.

La sfârșitul anului 2022, sectorul industrie însuma 60.689 întreprinderi, respectiv 9,4% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcții, comerț și servicii de piață). Cea mai mare pondere a fost deținută de întreprinderile active din cadrul sectorului servicii de piață, respectiv 51,1%.

În ceea ce privește cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deținută de întreprinderile cu activitate principală de comerț (39,8%), întreprinderile din construcții deținând doar 7,2% din totalul cifrei de afaceri.

Structura investițiilor brute în cadrul sectoarelor de activitate economică se prezintă astfel: industrie 34%, servicii de piață 30%, construcții 20,8%, comerț 15,2%.

Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obținută, în 2022, în proporție de 34,9% în servicii de piață, 32,2% în industrie, 23,6% în comerț și 9,3% în construcții.

Rezultatul brut al exercițiului a înregistrat valori pozitive (profit) în toate cele patru sectoare de activitate economică, serviciile de piață și comerțul înregistrând 57,8% din valoarea rezultatului brut.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.