INS: Producția de cărbune a scăzut cu 14,2% în primele șapte luni; importurile s-au redus cu 55%

INS: Producția de cărbune a scăzut cu 14,2% în primele șapte luni; importurile s-au redus cu 55%

Numărul 40, 11-17 oct. 2023  »  Breviar statistic

Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele șapte luni ale acestui an, 1,5 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 14,2% (248.300 tep) mai mică față de cea din perioada similară din 2022, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În perioada menționată, România a importat 147.200 tep cărbune net, cu 180.200 tep (55,6%) mai puțin față de cantitatea importată anul anterior în același interval.

Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, producția de cărbune a României va scădea anul acesta cu 12,5%, până la 2,705 milioane tep, în timp ce importurile se vor diminua cu 40,3%, la 210.000 tep.

În ultima prognoză a echilibrului energetic, CNSP semnalează că, până în anul 2026, dinamica producției de cărbuni, precum și importul acestora sunt prevăzute în scădere, pe măsură ce alte capacități de producție de energie vor fi puse în funcțiune. Astfel, în 2024 producția se va reduce cu 6,7% (la 2,525 milioane tep) și importurile cu 6,7% (la 195.000 tep), în 2025 cu 8,6% (la 2,31 milioane tep), respectiv cu 4,5% (la 185.000 tep) și în 2026 cu 10,2% (la 2,075 milioane tep), respectiv cu 2,5% (la 180.000 tep).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.