INS: Producția de energie primară a crescut cu 2,9% în 2021; importurile de resurse energetice au sporit cu 13,8%

INS: Producția de energie primară a crescut cu 2,9% în 2021; importurile de resurse energetice au sporit cu 13,8%

Numărul 44, 9-15 nov. 2022  »  Breviar statistic

Producția de energie primară a crescut anul trecut cu 2,9% comparativ cu anul precedent, importurile de resurse energetice au sporit cu 13,8%, consumul intern brut de energie a crescut cu 6%, iar consumul final energetic a înregistrat un avans de 7,9%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Conform datelor INS, resursele de energie totale disponibile în anul 2021 au înregistrat o creștere față de cele din anul precedent, cumulând 43,2 milioane tone echivalent petrol (tep), atât producția de energie primară, cât și importurile de produse energetice înregistrând creșteri.

Dintre resursele de energie primară, variații semnificative au consemnat resursele de cocs, produse petroliere din import și cărbuni, care au crescut cu 33,9%, 20,6% respectiv 14%. Resursele de țiței au scăzut cu 4,4%.

Producția de energie primară în anul 2021, de 22.999.000 tep, a crescut cu 648.000 tep față de anul 2020, pe fondul creșterii producției de cărbuni și a energiei electrice din surse regenerabile. Producția de țiței a scăzut cu 150.000 tep (-4,4%).

Importul de produse energetice a crescut cu 13,8% față de anul trecut, datorită creșterii importurilor de gaze naturale, cărbuni și produse petroliere. Importurile de țiței au scăzut cu 3,5%.

Consumul final energetic în anul 2021 a crescut cu 1.857.000 tep (+7,9%) față de anul 2020, înregistrând creșteri în toate activitățile economice, cele mai semnificative fiind creșterile consumurilor populației, sectorului terțiar și transporturilor. Ca pondere în totalul consumului final energetic, consumul populației și-a păstrat primul loc (34,5%), urmat de transporturi și industrie, cu 27,5% respectiv 27,1%.

În anul 2021, exportul de energie (inclusiv buncărajul) a fost de 5.256.000 tep, în creștere cu 194.000 tep (+3,8%) față de anul 2020 când a avut valoarea de 5.062.000 tep.

Consumul intern brut de energie pe locuitor în anul 2021 a fost de 1.783 kg echivalent petrol, în creștere cu 6,8% față de anul 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.