INS: Rata anuală a inflației, minus 3,3% în aprilie
Telex » Știri 12 mai 2016
Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în aprilie, la minus 3,3%, în coborâre de la minus 3% în martie, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -2,7%", se precizează într-un comunicat al INS.
În luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o diminuare a preţurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7% iar a celor care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% de 20%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 13,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2015 - aprilie 2016) faţă de precedentele 12 luni (mai 2014 - aprilie 2015), calculată pe baza IPC, este de -1,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,3%, informează INS.
În aprilie 2016 faţă de aprilie 2015, preţurile de consum au scăzut la grupa mărfurilor alimentare cu 7,39%.
Reamintim că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat, la începutul acestei luni, că inflaţia va rămâne în teritoriu negativ până în luna iulie a acestui an şi va reveni în intervalul din jurul ţintei staţionare, de 2,5%, la finele orizontului de prognoză (opt trimestre - n.r.).
(Sursa: Agerpres)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic