INS: Valoarea producției ramurii agricole a scăzut cu 4,3%, în 2024
Numărul 29-30, 30 iul. - 12 aug. 2025 » Breviar statistic
Valoarea producției ramurii agricole a scăzut în anul 2024 cu 4,3% comparativ cu anul precedent, la 100,544 miliarde lei, conform datelor semidefinitive publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Valoarea producției vegetale a scăzut cu 10,1%, la 55,318 miliarde lei, cea a producției animale a crescut cu 5,1%, la 42,030 miliarde lei, iar a serviciilor agricole s-a redus cu 5,2%, la 3,195 miliarde lei.
„Comparativ cu anul 2023, structura valorii producției ramurii agricole din anul 2024 evidențiază o scădere a ponderii producției vegetale la 55,0% (-5,3 p.p.) și o creștere a producției animale la 41,8% (+4,8 p.p.). Serviciile agricole au rămas relativ constante, deținând o pondere de 3,2%”, se menționează într-un comunicat al INS.
Structura valorii producției vegetale în anul 2024, pe grupe de culturi, prezintă următoarele diferențe față de anul precedent: creșteri ale ponderilor valorii producției, înregistrate la alte grupe - leguminoase boabe, plante tehnice, flori, produse secundare etc. (+4,5 p.p.), legume și pepeni (+2,4 p.p.), fructe și struguri, respectiv la plante de nutreț (+0,7 p.p., pentru fiecare categorie); scăderi ale ponderilor valorii producției, înregistrate la cereale (-6,4 p.p.), plante uleioase (-1,7 p.p.) și la cartofi (-0,2 p.p.).
Structura valorii producției animale în anul 2024, pe specii și grupe de produse prezintă următoarele diferențe față de anul precedent: creșteri ale ponderilor valorii producției, înregistrate la bovine (+2,1 p.p.), ovine și caprine (+1,0 p.p.), porcine (+0,6 p.p.) și produse obținute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,1 p.p.); scăderi ale ponderilor valorii producției, înregistrate la: păsări (-3,6 p.p.) și la alte grupe -produse apicole, sericicole, cabaline (-0,2 p.p.).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil