Inspecția Muncii: Ocupația de jurisconsult va fi eliminată din Clasificarea ocupațiilor din România (COR); ea va fi înlocuită cu cea de consilier juridic

Inspecția Muncii: Ocupația de jurisconsult va fi eliminată din Clasificarea ocupațiilor din România (COR); ea va fi înlocuită cu cea de consilier juridic

Telex » Știri 25 august 2022  

Ocupația de jurisconsult va fi eliminată din Clasificarea ocupațiilor din România (COR), aceasta urmând să fie înlocuită cu cea de consilier juridic, informează Inspecția Muncii, printr-un comunicat citat de Agerpres. „În atenția angajatorilor care au salariați încadrați cu ocupația de jurisconsult: întrucât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va radia din COR ocupația de jurisconsult, cod COR 261102, angajatorii care au angajați în această funcție trebuie să înlocuiască această ocupație, în contractele individuale de muncă, cu aceea de consilier juridic, cod COR 261103”, se menționează în comunicat.

Potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, la data de 24 august 2022, în REVISAL, erau înregistrate 2.205 de contracte de muncă aferente ocupării funcției de jurisconsult. Dintre acestea, 1.544 sunt cu normă întreagă, 661 cu timp parțial, iar această funcție este ocupată de 2.000 de salariați, care figurează înregistrați la un număr de 2010 angajatori.

„Modificarea funcției se poate efectua prin întocmirea unui act adițional la contractul individual de muncă, conform prevederilor art.17 alin.5 din Legea nr.53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Informăm, pe această cale, toți angajatorii aflați în situația menționată, că această modificare a contractului individual de muncă trebuie efectuată până la data de 30 septembrie 2022 și transmisă în registrul general de evidență a salariaților, cel târziu în ziua anterioară producerii modificării, conform prevederilor art.4 alin.2 din HG nr. 905/2017”, a subliniat Dantes Nicolae Bratu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.