Când întâlnim în texte diverse și în vorbirea curentă sintagma „puține excepții”, fiecare dintre noi este îndreptățit să atragă atenția autorului și/sau interlocutorului că tocmai „puținătatea” cazurilor constituie esența „excepției”, indiferent de domeniul abordat. Asemenea expresii pleonastice nu sunt, din păcate, „excepții”. Dintre numeroasele exemple care se pot prezenta drept argumente, selectăm câteva cu o frecvență mai mare: „probitate morală” („probitatea” este, incontestabil, o componentă esențială a „moralei”), „principelele repere” („reperul” este, totdeauna, un semn, un element, o țintă, un model etc. care exprimă ceva „principal”), „direct și nemijlocit” (ambii termeni exprimă aceeași relație; reflectă diverse momente și ipostaze ale realităților).

Sunt și cazuri când, din dorința firească de a da frazelor scrise și/sau rostite mai multă expresivitate, auzim un participant la o dezbatere televizată afirmând că „reminiscențele sunt readuse în memorie de rămășițele stadiilor anterioare de dezvoltare”. Aici avem de-a face cu un cumul de erori: „readucerea în memorie”, respectiv „amintirile”, nu reprezintă altceva decât „reminiscențe”; apoi, „rămășițele” sunt, ele însele, „reminiscențe”, iar toate sensurile cuvântului se referă exclusiv la ceea ce s-a petrecut în trecut („anterior”). Pornind de la acest exemplu, putem conchide că astfel de derapaje lingvistice reconfirmă regula: apelul la dicționare ne scutește de erori și asigură o reală expresivitate în comunicarea noastră de toate zilele. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)