Ionel Dancă: Hotelierii, scutiți încă 90 de zile de la plata impozitului în acest an
Telex » Știri
16 iunie 2020
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că Executivul a adoptat astăzi, 16 iunie a.c., în domeniul HoReCa două reglementări importante, informează Mediafax. Astfel, operatorii economici precum hotelurile, restaurantele și cafenelele vor fi scutiți de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile, care se adaugă la perioada anterioară de 60 de zile, perioada stării de urgență. „Mecanismul în baza căruia se va aplica această scutire este următorul: impozitul acesta este un impozit anual, datorat de către operatorii economici din zona hoteluri, cafenele, restaurante și din cuantumul impozitului anual, calculat la 365 de zile, se scade perioada de 90 de zile, la care se adaugă la cele 60 de zile zile anterioare pentru care au fost scutiți la plată”, a spus Ionel Dancă.
De asemenea, plata impozitului se va face până la 25 octombrie, termenul fiind amânat de la 25 iulie.
Cealaltă reglementare se referă de operatorii care administrază activități comerciale pe plaje. Cei care erau obligați la plata unor taxe în trei tranșe, sunt scutiți de una dintre aceste tranșe, iar cei care erau obligați la două tranșe, sunt scutiți de 30% din suma datorată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil