ISF: Competenţele profesionale vor conta mai mult decât diplomele în economia viitorului

ISF: Competențele profesionale vor conta mai mult decât diplomele în economia viitorului

Telex » Știri 15 martie 2021  

Serviciile financiare au intrat într-o nouă eră, în care noi modele de educaţie financiară axate pe protecţia consumatorului şi a companiilor, digitalizarea şi inovaţia dictează noile reguli, iar competenţele profesionale vor conta mai mult decât diplomele în economia viitorului, potrivit unui comunicat al Institutului de Studii Financiare (ISF), citat de Agerpres. „În ultimul an s-au înregistrat progrese în materie de digitalizare pentru piaţa românească, aşa cum în mod normal s-ar fi văzut în câţiva ani, forţată cumva şi de pandemia pe care o parcurgem. Potrivit analizelor, avantajele digitalizării sunt reducerea timpului, transparenţa proceselor, siguranţa utilizatorului, dar şi reducerea costurilor”, a declarat Valentin Ionescu, preşedintele ISF, cu prilejul Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare cu tema „Provocările noului deceniu în sectorul serviciilor financiare”.

Conform sursei citate, educaţia financiară este o prioritate pe care trebuie să o aibă în vedere orice ţară, mai ales în contextul actual şi în contextul inovării şi digitalizării.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a angajat în ultimii ani să sprijine şi să promoveze acest proces de educaţie financiară prin diferite parteneriate încheiate cu universităţi, mediul de afaceri, inspectoratele şcolare prin acţiuni concrete. Mai mult, în scopul informării corecte şi complete a consumatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară pune accent pe formarea profesională a intermediarilor de produse financiare. Un rol important îl are ISF, pentru că, prin aceste acţiuni se asigură actualizarea cunoştinţelor transmise către clienţi. Un element important care a influenţat, în ultimul an, procesele economice, este criza pandemică care a schimbat paradigma modului de desfăşurare a multor activităţi, dar şi relaţionarea cu clienţii. Riscurile s-au schimbat, poate s-au amplificat. Impactul asupra potenţialului de dezvoltare poate fi pozitiv dacă această schimbare de paradigmă se manifestă calitativ şi se trece la dezvoltarea inteligentă, digitală”, a explicat Dan Armeanu, vicepreşedinte al ASF.

Misiunea universităţilor, în acest context în continuă schimbare, este să livreze absolvenţi informaţi şi conectaţi la realităţile globale. Iar pentru asta e nevoie ca acestea să se apropie de mediul economico-social, a apreciat, la rândul său, Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

În context, Bogdan Murgescu, prorector pentru bugetare şi resurse umane şi cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a arătat că mediul academic trebuie să se conecteze la realitatea economică şi în ceea ce priveşte oferta educaţională, subliniind că pandemia este o oportunitate pentru a reseta lumea. „Pandemia este o oportunitate pentru a reseta lumea. Multe lucruri erau spuse înainte de pandemie cu privire la dificultăţile de adaptare a învăţământului la o lume tot mai dinamică. Reprezentanţii companiilor s-au plâns de mulţi ani de slaba pregătire a noilor angajaţi. S-a constatat că în economia actuală tot mai puţini oameni activează în aceeaşi meserie cu care s-au pregătit iniţial. Foarte mulţi dintre aceştia schimbă fie meseria, fie domeniul şi au nevoie de cunoştinţe noi, pregătirea iniţială nemaifiind suficientă pentru profesionalizare. Trebuie judecat dacă ceea ce oferă universităţile în acest sens este adecvat, dacă accentul pus pe studiul pentru o singură ocupaţie este suficient pentru a pregăti oamenii pentru schimbările care vin. Există avertismente care arată că sunt tot mai importante competenţele transversale”, a explicat Bogdan Murgescu.

În ceea ce priveşte finanţarea economiei, s-a relevat că rolul bursei a devenit mai important în pandemie. „În ultimii 20 de ani, băncile centrale au aruncat cu bani în pieţe pentru a face faţă crizelor. Toată cantitatea de bani injectată în piaţă a avut un rol de a contracara impactul negativ al crizelor. Această intervenţie s-a resimţit în dobânzile cheie, la nivel de cost al banilor, respectiv s-a redus costul de finanţare. Aceste intervenţii care au pus presiune pe dobânzi au ajutat şi guvernele, dar şi companiile. Costul de finanţare pentru companiile româneşti a scăzut în ultimii ani. În ceea ce priveşte depozitele companiilor şi ale persoanelor fizice, acestea au crescut semnificativ. Vedem şi o creştere semnificativă a activelor fondurilor de pensii, care investesc şi în companii locale. Dacă ne uităm la zona de asset management, vedem creşterea alocării pe acţiuni. Înseamnă că administratorii de fonduri locali alocă mai mulţi bani plasamentelor în companiile locale listate. În acest context inundat de lichiditate, deţinătorii de capital caută alternative de plasament. Aici intervine rolul Bursei de Valori Bucureşti. Parte din cele mai mari companii româneşti sunt listate la BVB. În 2021, ne aşteptăm să avem cel puţin 20 de listări pe obligaţiuni sau acţiuni. Ne bucurăm să vedem că antreprenorii locali se uită tot mai des la bursă ca şi la o sursă de finanţare”, a explicat Radu Hanga, preşedintele BVB.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.