La porțile soarelui. Sânzienele, la Muzeul Satului
Telex » Știri
23 iunie 2016
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 24 iunie, începând cu ora 9.00, la evenimentul La porțile soarelui. Sânzienele, prilejuit de sărbătoarea câmpenească ce marchează începutul verii, atunci când, în satul tradițional, au loc numeroase ritualuri de venerație a zeilor în scopul de a aduce belșug, de a îndepărta forțele malefice din comunitatea rurală, de a aduce sau opri ploaia – Călușul, Înstruțatul Boului, Paparudele, Caloianul etc.
Celebrate la solstițiul de vară, atunci când înflorește planta ce le poartă numele, Sânzienele sunt considerate, în tradiția populară, zâne bune, femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. În noaptea de 23 spre 24 iunie ele cântă și dansează, împart rod holdelor, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, dar pot, totodată, să-i pedepsească pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără puteri vindecătoare.
Programul evenimentului cuprinde: un târg al meșterilor populari, un atelier de confecționat coronițe de sânziene, un spectacol de muzică și dans tradițional susținut de interpreți cunoscuți și de ansambluri folclorice precum „Perinița” al Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni și „Vatra Hărmanului” din Hărman, Brașov.
Cu acest prilej se va deschide și expoziția Ritualuri tradiționale românești la solstițiul de vară, care poate fi vizitată până la 1 iulie în foaierul „Victor Ion Popa” al muzeului. Expoziția cuprinde fotografii reprezentative realizate în satele românești din diferite zone folclorice, care fac parte din colecțiile personale ale unor cercetători, din arhivele Muzeului Etnografic al Transilvaniei și ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj etc. Fotografiile ilustrează obiceiuri precum Înstruțatul Boului și Călușul oltenesc.
Informații privind programul de vizitare a muzeului și prețul biletelor sunt disponibile pe site-ul instituției, www.muzeul-satului.ro.




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil