La Semimaratonul Bucureștiului vor avea acces persoanele vaccinate, precum și cele cu test negativ sau care au trecut prin boală. Bucharest RUNNING CLUB va suporta costurile pentru testele rapide

La Semimaratonul Bucureștiului vor avea acces persoanele vaccinate, precum și cele cu test negativ sau care au trecut prin boală. Bucharest RUNNING CLUB va suporta costurile pentru testele rapide

Telex » Știri 4 august 2021  

La Semimaratorul Bucureștiului, care – după cum am mai anunțat, se va desfășura în perioada 4-5 septembrie 2021, vor avea acces toți alergătorii – atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați, care fie sunt testați negativ, fie fac dovada că au trecut prin boală.

Astfel, Bucharest RUNNING CLUB precizează că, după anunțul autorităților și analizarea situației actuale împreună cu partenerii și factorii de decizie implicați în procesul de organizare, la eveniment va fi permis accesul tuturor alergătorilor care vor face dovada înregistrării și care pot oferi dovada imunității după cum urmează: certificat digital European COVID – Certificat de Vaccinare pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; certificat digital European COVID – Certificat de recuperare, care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării cu SARS-CoV-2. Cele două tipuri de certificate pot fi descărcate de aici.

Pentru persoanele care nu dețin niciun tip de document specificat anterior, accesul se va face numai în baza prezentării rezultatului unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore înaintea cursei la care s-au înscris. Organizatorii precizează că Bucharest RUNNING CLUB va suporta costurile necesare efectuării testelor antigen rapid pentru participanți, iar testarea va fi efectuată de o clinică acreditată de Ministerul Sănătății.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.