Laszlo Borbely: 40% din emisiile de dioxid de carbon rezultă din serviciile energetice necesare în clădiri
Telex » Știri
24 mai 2021
Reducerea poluării din orașe depinde în mare măsură de eficientizarea energetică a clădirilor, în contextul în care 40% din emisiile de dioxid de carbon rezultă din serviciile energetice necesare în clădiri, a afirmat consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul primei reuniuni a Comitetului interministerial care coordonează implementarea Strategiei naționale de renovare pe termen lung. „Sănătatea noastră este strâns legată de aerul pe care îl respirăm. Reducerea poluării din orașe și nu numai depinde în mare măsură de eficientizarea energetică a clădirilor. 40% din emisiile de dioxid de carbon rezultă din serviciile energetice necesare în clădiri. Viitorul construcțiilor va fi strâns legat de această componentă, întrucât vorbim și de posibilități de finanțare importante. Sunt convins că prin intermediul Comitetului interministerial vom dezvolta un plan de acțiuni eficient, în sprijinul sectorului de construcții”, a declarat Laszlo Borbely, citat într-un comunicat al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Printre cele mai ambițioase ținte ale UE pentru următorii ani sunt legate de reducerea emisiilor de gazele cu efect de seră, iar unul dintre demersurile începute la nivel național, prin care autoritățile publice își propun să contribuie la atingerea acestor obiective, este Strategia națională de renovare pe termen lung.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă este implicat în asigurarea secretariatului și operativității acestui Comitet interministerial din care mai fac parte reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Secretariatului General al Guvernului, specialiști din ministere și reprezentați din institute de cercetare și universități.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice