Leeuwarden și Valletta, capitale culturale europene 2018
Numărul 1, 16-22 ianuarie 2018 » Roza vânturilor
Leeuwarden (Olanda) și Valletta (Malta) sunt, începând cu 1 ianuarie, capitalele culturale europene ale anului 2018. Festivitățile oficiale de deschidere au loc între 14 și 20 ianuarie la Valletta și 26-27 ianuarie la Leeuwarden. În Malta, manifestările vor fi inspirate de tradiționala festa (sărbătoare câmpenească), care are origini în această țară. În Olanda, acestea vor include creații și spectacole, susținute de artiști profesioniști și amatori în întregul oraș, și muzee ce își vor deschide porțile vizitatorilor în întreaga regiune Friesland.
Inițiativa capitalelor culturale europene aparține ministrului culturii din Grecia, Melina Mercouri, și datează din anul 1985, devenind una dintre cele mai importante inițiative culturale din Europa. Orașele sunt selectate în baza unui program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care promovează participarea și implicarea locuitorilor orașului și contribuie la dezvoltarea pe termen lung a localității respective și a regiunii înconjurătoare.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”