Legea nr. 159/2021. Principalele prevederi

Legea nr. 159/2021. Principalele prevederi

Numărul 21-22, 2-15 iun. 2021  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Recent au fost publicate în Monitorul Oficial, așa cum a informat CECCAR Business Magazine, modificările aduse schemei de ajutor financiar pentru întreprinderile din domeniul HORECA, aprobate prin Legea nr. 159/2021. Redăm, în continuare, principalele prevederi ale actului normativ.

Principalele prevederi

1. Se stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

2. Sunt redefiniți beneficiarii ajutorului de stat ca fiind structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, structuri de alimentație, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenții de turism licențiate, ghizii de turism atestați și organizatorii de evenimente, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României și care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deținute de sau organizați ca întreprinderi înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, a OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, a OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.

3. Se abrogă prevederea conform căreia, în vederea acordării ajutorului de stat, reprezentanții furnizorului au obligația să verifice eligibilitatea cheltuielilor și legătura acestora cu activitatea pentru care solicitantul aplică.

4. Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligații fiscale și alte creanțe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat și până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.

5. Beneficiarii schemei sunt agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, organizatorii de evenimente care desfășoară activități conform codului CAEN 8230 și care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, precum și ghizii de turism care desfășoară activități conform codului CAEN 7990. Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor licențe de turism, certificate de clasificare, autorizații de funcționare sau atestate de ghid de turism valabile.

6. Beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni sau 12 luni de la data primei plăți, în cazul în care valoarea grantului este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.