Legea privind extinderea categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin Sistemul național electronic de plată online, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 1.133 din 25 noiembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 271/2020 privind aprobarea OUG nr. 152/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online. După cum am mai informat, față de forma inițială a OUG nr. 152/2020 promovată de Guvern, noul act normativ include posibilitatea achitării contravalorii pașapoartelor direct în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională” - S.A., inclusiv prin intermediul Sistemului național electronic de plată online – SNEP. De asemenea, clarifică unele operațiuni subsecvente cum ar fi modalitatea de returnare a sumelor plătite eronat sau pentru care serviciul nu a mai fost prestat și termenele de returnare.
Astfel, potrivit Legii nr. 271/2020, „pentru cererile de eliberare a pașapoartelor depuse în țară, contravaloarea pașapoartelor se achită în contul Companiei Naționale «Imprimeria Națională» – S.A., prin mandat poștal, prin mijloace de plată online, inclusiv prin intermediul Sistemului național electronic de plată online – SNEP sau prin unitățile bancare cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» – S.A., încheie convenții în acest scop”. Totodată, „contravaloarea pașaportului simplu electronic achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent se restituie, la cerea scrisă a plătitorului adresată Companiei Naționale «Imprimeria Națională» – S.A., însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri, în condițiile stabilite de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Cererea și documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât și prin mijloace electronice.”
De asemenea, actul normativ modifică, la articolul II, alineatul (9) al articolului 111, creând premisele legale necesare pentru realizarea plăților pentru emiterea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere direct în contul disponibil deschis pe numele Regiei Autonome Administrația Patrimoniului de Stat. Astfel: „Restituirea sumelor achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente se face de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora, însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata. Cererea și documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât și prin mijloace electronice.”
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ