Liderii UE vor analiza, în această săptămână, măsuri de protecție a consumatorilor europeni în contextul exploziei prețurilor energiei

Liderii UE vor analiza, în această săptămână, măsuri de protecție a consumatorilor europeni în contextul exploziei prețurilor energiei

Telex » Știri 18 octombrie 2021  

Liderii statelor Uniunii Europene vor pleda la summitul din 21-22 octombrie pentru adoptarea unor măsuri de protecție a cetățenilor europeni în fața creșterii record a prețurilor energiei, care a condus la scăderea producției industriale și la majorarea facturilor plătite de consumatori, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În cadrul reuniunii la nivel înalt din această săptămână, liderii europeni vor discuta despre setul de instrumente prezentat recent de Comisia Europeană, ce a confirmat măsurile pe care guvernele naționale le pot folosi pentru a furniza ajutor consumatorilor.

Un proiect al declarației summitului, consultat de Reuters, invită Comisia și statele membre să utilizeze acel set de instrumente „pentru a oferi asistență pe termen scurt celor mai vulnerabili consumatori și a sprijini companiile europene”.

Comisia Europeană a declarat că va examina, de asemenea, măsuri potențiale pe termen lung pentru a proteja țările de creșterea prețurilor, inclusiv achiziții comune de gaz natural.

În plus, liderii statelor UE vor cere Băncii Europene de Investiții să aibă în vedere accelerarea „investițiilor în tranziția verde, în vederea reducerii riscurilor unor viitoare perturbări” pe piața energiei.

Bruxelles-ul susține că o tranziție rapidă către energia verde este cea mai bună cale apărare împotriva viitoarelor creșteri de prețuri întrucât ar reduce expunerea la volatilitatea prețurilor combustibililor fosili importați.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.